Servicii traducere

RSE îi primeşte cu căldură pe toţi vizitatorii şi studenţii la şcoală vorbitori de alte limbi. Înţelegem pe deplin dificultăţile şi obstacolele întâlnite chiar şi numai cu planificarea unei călătorii în Statele Unite. Pentru cei care nu prea vorbesc engleza sau nu o vorbesc deloc, la cele mai multe evenimente de la Yelm, Washington există traducere în limbile franceză, germană, italiană, japoneză, olandeză şi spaniolă. Aceste servicii sunt oferite de echipe de interpreţi cu experienţă, care sunt şi studenţi dedicaţi ai şcolii. Cu toate acestea, datorită numărului mare de evenimente care au loc la Yelm şi în alte părţi din lume, nu este întotdeauna posibil să acoperim complet toate şedinţele oferind serviciile unui interpret cu experienţă, astfel că este nevoie de persoane pregătite la diferite niveluri ale aptitudinii, care pot să ajute. În cazul în care se întâmplă acest lucru, facem apel la consideraţia şi la înţelegerea dumneavoastră şi vă încurajăm să vă contactaţi interpreţii cu orice fel de întrebări în legătură cu serviciile lor de traducere.

Datorită numărului mai mic de studenţi care au nevoie de traducere în Statele Unite, dacă doriţi să participaţi la un eveniment de la Yelm, trebuie să luaţi legătura cu unul dintre interpreţii pentru limba dumneavoastră (sau cu coordonatorul dumneavoastră) de pe listă, care vă va spune dacă la evenimentul la care doriţi să participaţi există sau nu traducere. Atunci când nu se oferă traducere, vă sfătuim să vă înţelegeţi cu un student bilingv, care să vă ajute şi care să fie eligibil (i.e., trebuie să fie student curent şi să fi îndeplinit toate cerinţele care îl califică în acest sens), pentru evenimentul respectiv. Dacă ajungeţi la Yelm fără să fi înştiinţat un interpret că veţi avea nevoie de sprijin lingvistic, RSE nu garantează că la evenimentul respectiv se vor oferi servicii de traducere. Aveţi voie să aduceţi propriul dumneavoastră interpret NUMAI după ce aţi fost informaţi de un interpret recunoscut de RSE că la evenimentul la care doriţi să participaţi nu vor fi oferite servicii de traducere.

La toate evenimentele din Turul Mondial planificate pentru 2009 se vor oferi servicii de traducere. Vă rugăm să contactaţi coordonatorul corespunzător pentru mai multe detalii.

TAXA PENTRU TRADUCERE
Toţi studenţii străini care au nevoie de traducere la evenimentele din Yelm şi din cadrul Turului Mondial vor plăti o taxă de traducere, în funcţie de tipul de eveniment la care participaţi – Sejururi şi Seminarii pentru începători (4-5 zile) cincizeci de dolari ($50), Sejururi avansate (8 – 10 zile) o sută de dolari ($100). Plata integrală a serviciilor de traducere se va face în numerar, direct interpreţilor, în timpul orelor de înregistrare la eveniment.

Cursuri pentru începători, Yelm & Tur Mondial (TM) - $50
Seminarii Ramtha - $50
Colegiul Albastru - $100
Estensione facoltativa del Blue College - $100
Continuare Colegiul Albastru - $50
Cursuri primare Yelm & Cursuri avansate TM - $100
Evenimentul Yelm Assay - $100
Prelungire opţională a Yelm Assay- $50
Evenimente Follow-up Yelm & TM - $50

RSE vă încurajează ca şi în continuare să vă faceţi pre-înregistrarea pentru toate evenimentele. Pre-înregistrarea pentru evenimente NU va include plata pentru serviciile de traducere. Plata pentru serviciile de traducere se va aranja cu interpretul, la Yelm sau la evenimentele din Turul Mondial, pe durata orelor de înregistrare la evenimentul respectiv.

DISPOZITIVE DE TRADUCERE
Toţi studenţii trebuie să îşi cumpere propriul dispozitiv de traducere sau aparat pentru ascultarea din limba engleză la evenimentele avansate programate în Yelm şi la anumite evenimente din Turul Mondial. Aceste dispozitive vor fi oferite studenţilor începători la Sejururile pentru începători.

La evenimentele din Turul Mondial, închirierea unui dispozitiv de traducere va fi inclusă în TAXA PENTRU TRADUCERE.

Datorită existenţei unei serii de evenimente din Turul Mondial care se suprapun în 2009, studenţii sunt încurajaţi să îşi cumpere propriul dispozitiv, căci numărul de dispozitive disponibile la evenimente este redus; astfel, nu va mai fi atât de multă nevoie ca mai mulţi studenţi să împartă acelaşi dispozitiv.

RSE vă mulţumeşte pentru cooperare şi sperăm că, prin această contribuţie minimă la o muncă foarte solicitantă, interpreţii RSE vor putea să vă ofere şi în continuare serviciile şi aptitudinile lor excelente şi atât de necesare.